joi, 22 decembrie 2011

Bazargic / Dobrich

După ce am vizitat litoralul Dobrogei de Sud, cu ale sale perle Balcic şi Caliacra, eram curios să intru și în interiorul teritoriului. Ţinta: Bazargic, sau Dobrich, cum i se spune astăzi, Bazargic fiind numele de origine turcă purat de oraș în perioada otomană și cât timp Cadrilaterul a făcut parte din România Mare. Dobrich este numele dat de bulgari, derivat din Dobrotici (Dobrotiţă în bulgară), despotul Dobrogei în secolul 14. A fost reşedinţa judeţului Caliacra în perioada românească, astăzi este reşedinţa provinciei Dobrich.
Am ales un drum spre Bazargic ce ducea prin micul oraş de frontieră General Toshevo. Acesta a fost unul dintre marii eroi ai Bulgariei, luptând în Războaiele Balcanice şi Primul Război Mondial. Acesta s-a distins în ofensiva asupra Dobrogei din 1916 ca urmare a căreia armatele române şi ruseşti au fost forţate să se retragă peste Dunăre, distrugând parţial inclusiv Podul de la Cernavodă pentru a-şi acoperi retragerea.
În Bazargic am rătăcit căutând centrul și din întâmplare am găsit statuia lui Dobrotici, unul dintre obiectivele mele. Izolată şi grafitată, se află pe un platou înalt, lângă un bulevard foarte larg, un fel de centură interioară. În jur se vede o privelişte cu care suntem obişnuiţi şi în România: cartiere gri și monotone.
Am găsit şi centrul, oprind lângă un loc frumos: parcul central al oraşului, foarte bine îngrijit, cu arbori exotici. Mai exotice mi s-au părut trunchiurile sculptate ale unor arbori morţi, o idee originală de amenajare peisagistică. Nu am văzut urme ale prezenţei românești în oraș, nici arhitectural (e adevărat că nu am parcurs tot centrul vechi, doar parcul central şi împrejurimile) nici din punct de vedere al limbii. Ultimul aspect nu m-a surprins, fiind în hinterlandul Dobrogei de sud, deşi mă obișnuisem la Balcic să pot vorbi direct în română la muzee sau la chioşcuri şi în restaurante.
Căutam statuia lui Asparuh, fondatorul primului Imperiu Bulgar în 680, cel care a adus triburile bulgare la sud de Dunăre, chiar prin Dobrogea, în Balcani. Am întrebat niște bătrâni şi ca să mă fac înţeles, i-am spus numele, ridicând braţul spre cer. Situaţia a fost nostimă, dar au înţeles: statuia de care vorbeam este un monument de mari dimensiuni, ce reprezintă căpetenia bulgară, pe cal, ridicând o enormă spadă spre cer. Intuiția mea este că statuia a fost ridicată după recuperarea Cadrilaterului de către Bulgaria în 1940, ca un act de propagandă, mai ales că această statuie nu ar fi fost îngăduită anterior... În orice caz, dimensiunile sale impresionante şi stilul monumental în care este construit ansamblul par să îmi confirme ipoteza, neverificată (aş fi curios să ştiu autorul şi anul construcţiei, dar nu am găsit informaţii).
M-am întristat însă să constat că, la fel ca monumentul lui Dobrotici, monumentul lui Ashparuh este neglijat, năpădit de buruieni şi gunoaie, cu dale sparte. Mă gândesc câtă muncă a presupus ridicarea lui, câtă mândrie să fi fost pentru contemporani un astfel de gest făcut istoriei, iar în contrast generaţiile de astăzi sunt nepăsătoare. Ce sens are să fie ridicate monumente dacă ele nu sunt apreciate? De vină de fapt nu sunt monumentele, ci atitudinea indiferentă a oamenilor de astăzi.
Am mai alungat aceste gânduri admirând, ca şi la venire, peisajele frumoase ale Dobrogei de sud, similare cu cele româneşti: câmpuri de rapiţă, floarea soarelui, dealuri joase, molcome, şosea şerpuitoare, uneori bordată de copaci bătrâni, rămuroși. Un vechi colţ de Europă care a văzut multe şi are multe de arătat.

Bazargic / Dobrich

After visiting the litoral of Southern Dobruja, with its pearls Balchik and Kaliakra
After visiting the litoral of Southern Dobrogea, I was curious to go inland. My target: Bazargic, or Dobrich, its present name, Bazargic being the Ottoman name it had and which it was also used in the times that the province was part of Greater Romania. Dobrich comes from Dobrotici or Dobrotitsa, the medieval ruler of Dobruja. It was always a county or province residence, whether Romanian or Bulgarian.
Coming from Vama Veche in Romania, I chose a route through the small border town of General Toshevo. He was one of Bulgaria's greatest military leaders, fighting in the Balkan Wars and World War I. He distinguished himslef in the 1916 Bulgarian and German offensive which pushed the Romanian and Russian armies tou retreat out of Dobruja, over the Danube. The Cernavodă railway bridge had to be partially destroyed in the retreat.
I lost my way in Dobrich, although it is a small city, looking for the center. Luckily, I stumbled on one of my objectives: the statue of Dobrotitsa. It is isolated and smeared with graffiti, perched on a high plateau near a large peripheral boulevard. The view around is of ghastly communist prefabricated appartment blocks, a sight common in Romania too.
I found the center too and I parked near a beautiful park: the main one. It is very well kept and has some exotic plants. Even more exotic seemed to me the carved dead tree trunks, an original form of art. I saw no traces of Romanian presence, either architectural (it is true I only saw a small part of the center) nor linguistic. I kind of expected that, being in the hinterland of Southern Dobruja, but I was used top being to use my own language in museums, bars and shops on the Litoral.
I was looking the statue of Asparukh, the founder of the First Bulgarian Empire in 680, the tribe leader who lead his people south of the Danube into the Balkans, traversing Dobruja in the process. I asked a few elderly people and in order to make myself understood, I raised my hand to the sky and said his name. It was a funny situation but I was understood: indeed, the statue is very large, representing the Bulgarian chieftain riding a horse, his sword piercing the sky. According to my intuition the monument was built after 1940 and the recovery of the province by Bulgaria, in a kind of propaganda act. The appearance and size of the ansamble sends me to those timee and I don't think it would have been allowed in the times when the city was in Greater Romania... I would like to know its author and year of construction and found no information on the subject.
I was sad to see that, just like the monument to Dobrotitsa, the monument to Ashparukh is neglected, full of litter and weeds, with broken pavement plaques. I think of all the work that must have gone into building it and now the descendants of the generation who accomplished this abandon it. What sense is there building monuments if they are not appreciated and taken care of? It's our attitude, not the public monuments, which is at fault.
I chased away these sombre thoughts on the road back, admiring the landscape of Southern Dobruja, very similar to the ones in Romania: sunflower or colza fields, low hills, winding road sometimes bordered by old, leafy trees. An old corner of Europe that has seen a lot and has a lot to show.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu