Trasee şi snoave din Ţara Loviştei - Odaia Creativă

Postare în gazdă sunt preluări de la şi pentru asociaţii şi bloguri prietene. Astăzi: Odaia Creativă.

Lecţie aplicată despre voluntariat organizată de tinerii din Brezoi

Trasee şi snoave din Ţara Loviştei culese de Odaia Creativă

Asociaţia Odaia Creativă şi partenerii săi – Primăria Brezoi şi Liceul Teoretic Brezoi - vă invită vineri, 9 decembrie 2011, începând cu orele 17:00, la lansarea traseelor şi snoavelor culese în cadrul proiectului „Comorile Lotrului”.

O iniţiativă de promovare a implicării tinerilor din oraşul Brezoi în dezvoltarea sustenabilă a regiunii, Comorile Lotrului propune o abordare integrată în protejarea patrimoniului cultural şi natural. Pe parcursul proiectului, 15 tineri din oraşul Brezoi şi satele aparţinătoare au avut ocazia să se implice în culegerea snoavelor şi legendelor din zonă, precum şi în marcarea a cinci trasee turistice în zona Brezoi şi Valea Călineştiului. Munca tinerilor a luat forma unei publicaţii – „Poveşti la Gura Lotrului”, a unei hărţi turistice a traseelor şi a unei platforme online – www.taralovistei.ro.

Proiectul a fost gândit şi implementat integral de tineri din Brezoi şi Bucureşti pe parcursul a 8 luni.

Cei interesaţi au ocazia să citească, la „Gura Lotrului”, despre aventurile lui Dumitru Paraschiv în amuzantul interviu în care povesteşte despre iubirea vieţii sale, să afle poveşti vânătoreşti presărate cu întâlniri – surpriză, precum şi să înveţe obiceiuri şi superstiţii locale, precum zilele în care e rău să munceşti sau chiar legende locale despre zmei şi ciumă. Pasionaţii de mersul pe munte pot opta pentru traseul Pleaşa Brezoiului dacă preferă o pimbare de 2-3 ore sau pentru traseul Valea Călineşti – Târnicioara, Odăi – Izvorul Frumos, trecând pe lângă frumoasele grădini şi odăi folosite de ciobani peste iarnă.

Extras din „A murit de ziua lui”:

“A murit de ziua lui, de Sf. Dumitru! De Sf. Dumitru s-au dus la Piatra Mare, pe acolo, pe Faţa Mare, la vânătoare, şi-au găsit urmele ursului intrate într-un tufireag, într-un desiş, şi Duilă ăl’ mic, bun, fi-su’ lui Duilă. A ieşi’ ursul, a venit, a dat un foc, tot aşa... o puşcă, cum o fi fost, a dat un foc cu puşca în urs. Ursul roncănit şi a intrat într-un tufireag. El a făcut două greşeli consecutive: prima: a lăsat raniţa jos şi-a fugit după urs să se uite. L-a lovit, nu l-a lovit, ce s-a ales de urs; doi: ce i-a dat lui prin cap şi-a lăsat raniţa şi centura jos ca să se strecoare mai uşor prin tufireagul ăla şi-a plecat (…)”.

Multumim Jurnaliştilor: Ion Ciprian Băiaşu, Alexandru Budreală, Lavinia Călinoiu, Ana Andreea Georgiana, Georgiana Cătălina Nichita, Măriuca Onică, Alexandra Onică, Roxana Sularea, Monica Turlui, Ciprian Vasile Voican.






Comentarii