Turtucaia - cartierul pescarilor și biserica Sfântul Nicolae

Nu putem pleca din Turtucaia fără a spune câteva cuvinte despre un locşor pitoresc din oraş, cartierul pescarilor, aflat la câteva sute de metri de Piaţa Suvurov (direcţia est sau spre Silistra).
Este o străduţă cu căsuţe tipice bulgăreşti, unele dintre ele vădit restaurate sau chiar reconstruite. Am văzut şi câteva mai aproape de starea "iniţială", mai bine zis puternic degradate care sper să fie conservate şi repuse în valoare. Faleza este la doi paşi şi puteţi lenevi pe malul Dunării, cum am făcut noi.
În capătul străzii ce duce la cartierul pescarilor este biserica Sfântul Nicolae. Ne-a atras atenţia, fiind mai măricică, şi din fericire erau disponibile informaţii şi în engleză. Se pare că este o biserică veche, ridicată în anul 1865, cu câteva evenimente istorice la activ. La ocuparea oraşului de către români în 1913 a fost jefuită, cărţile bulgăreşti fiind arde. Urât. Aşa scrie pe panou. Tot în această biserică s-au făcut slujbe speciale de către bulgari pentru cei căzuţi în Bătălia de la Turtucaia din 1916 (cu aceeaşi ocazia oraşul şi biserica erau din nou ale lor) şi pentru revenirea Dobrogei de sud Bulgariei în 1940. Se pare că biserica a trăit în ritmul evenimentelor istorice. Din păcate era închisă iar în jur nu era ţipenie de om.
Am adăugat şi noi un eveniment mai puţin istoric, ne-am dedat la "jaf" în grădina unei case din apropiere, mâncând două piersici dintr-un copac ce atârna greu de poame peste gard. Au fost extrem de bune şi sper că proprietatul nu s-a supărat (dar probabil nici nu a observat :D ).

Tutrakan - the Fishermen's Quarter and Saint Nicholas Church

We can't leave Tutrakan without saying a few words about the Fishermen's Quarter, which is quite lovely, even if very small. It is a few hundred meters from Suvurov square, going east, towards Silistra.
A small street is lined with typical Bulgarian houses, some restored or even rebuilt, some closer to their "initial" state, presently poor. I hope they shall also be restored and used properly. A few feet from the houses is the Danube shore, where you can spend a few pleasant moments like we did.
The street descending to the Fishermen's Quarter also has another objective to be visited: Saint Nicholas Church. It is an old church, built in 1865, which lived with history. When the town was taken by the Romanians in 1913 it was looted and the bulgarian books burned. That's what the billingual panel says, anyway. That's was not a nice thing to do. The Bulgarians took back the city in 1916 at the Battle of Turtucaia and celebrated mass in the church once again. Then in 1940 southern Dobruja was permanently given back to Bulgaria and again the first Bulgarian mass was celebrated in the church. Unfortunately, it was closed and nobody around to ask for a visit.
A less historic event was us "looting" a couple of peaches from a nearby garden. The tree was literally stooping under the load so we don't think the owner minded and we take this chance to thank him for the treat. :)  








Comentarii