joi, 11 mai 2017

Muzeul Memorial "Mihail Kogălniceanu"


Din păcate Muzeul Memorial "Mihail Kogălniceanu" era închis la momentul vizitei mele în Iași; aștept ocazia următoare.

Unfortunately, the "Mihail Kogălniceanu" Memorial Museum was closed when I went to see it; better luck next time!

marți, 9 mai 2017

Casa memorială "Nicolae Gane"


Din păcate nu am putut vizita casa memorială "Nicolae Gane", fiind în curs de restaurare. Aștept cu interes redeschiderea ei.

Unfortunately, I was not able to visit the "Nicolae Gane" memorial house, as it was being restored. I'm looking forward to seeing it when it re-opens.

joi, 4 mai 2017

Bojdeuca lui Ion Creangă

Am scotocit Copoul după bojdeuca lui Creangă. Este o căsuță cu povești, pentru că aici și-a scris Creangă "amintirile". Și drumul spre bojdeucă a fost, în sine, de poveste, fiind nevoie să cobor niște trepte pe "Strada Scăricica" pentru a ajunge la ea. 
Am intrat în curtea aflată pe o coastă de deal ca într-un spațiu fermecat. Mai la vale aștepta căsuța, încremenită, cu flori de gheață la geam. Bojdeuca în toiul iernii, atât de fragilă dar atât de trainică!

E cam deodată cu vârsta povestitorului, bojdeuca, socotind că Ion Creangă s-a născut în 1837. În orice caz, e de dinainte de anul 1850. Creangă a locuit aici între 1872 și 1889, an în care a devenit, la fel ca Mihai Eminescu, nemuritor în amintirea noastră.
Vizita bojdeucăi este o istorisire, prin darul doamnei muzeograf, care a prezentat spațiile interioare - cele două cămăruțe și cerdacul - chiar prin intermediul unor povestiri sau scrisori ale lui Creangă, scrisori trimise lui Mihai Eminescu, aflat un timp la București, dar de asemenea o vreme oaspete în Mahalaua Țicăului.

"Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul în care de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric și Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat și părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de agheasma cea fără de prihană și atât de iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine știe ce nelegiuire am făptuit și noi. (...) Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul de Ieșul nostru cel oropsit? Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin."
(în imagine, dealul Șorogarilor și "Valea Plângerii", văzute din cerdac)

Tinca. Tinca este Ecaterina Vartic, cu care Ion Creangă și-a împărțit ultimii 17 ani din viață. "Mică la statură, ageră, subțire și plăcută la înfățișare". Chiar povestitorul amintește, în câteva rânduri lăsate posterității, despre cum s-au cunoscut: "Astăzi, 16 ianuarie 1872, s-a întâmplat un plăcut accident pentru mine. (...) Mi-am luat în casă și o țățacă tinerică, de nouăsprezece ani, pe Ecaterina Vartic, ca să aibă grijă de băiat (Costache - fiul din prima căsătorie) și de mine, că de când m-a lăsat diavolița (Elena Grigoriu, prima soție) nu-s nici bărbat însurat, nici vădoi, ci cum e mai bine; și una, și alta. Lumea, cum e lumea, că numai moartea-i astupă gura, zice multe, dar cine stă s-o asculte? Zice că Tinca-i prea tinerică pentru un drac bătrân ca mine. Zice că mi-am făcut-o țiitoare, dacă nu mi-am putut-o face nevastă. Vorbească lumea până ce i-o ajunge gura la urechi! La spartul târgului, se vede că și țăranul cel mai prost are noroc, că țățaca mea e înger de zugrăvit pe icoană."
(în imaginea de pe perete, portretul Tincăi)

A avut noroc Ion Creangă, dar nu era nici el de colea. Năzdrăvanul "Ionică" din "Amintiri", pofticiosul "Popa Smântână" de la biserica "40 de sfinți", iubitorul de animale care aciuase pe lângă bojdeucă se aciuaseră peste 30 de pisici, spiritul impulsiv care la Golia trăgea cu pușca pentru a alunga ciorile de pe turlă, Creangă era un nonconformist. Întreaga biografie și operă, unde uneori se întâlnesc Ispirescu și Caragiale, o atestă. La fel ca Eminescu, un critic al moravurilor vremii - mai ales în rândul preoțimii în care nu se simțea în largul lui, ar fi fost probabil, în vremurile noastre, un "tânăr frumos și liber". 
Cămăruțele bojdeucăi conțin numeroase obiecte care au aparținut scriitorului sau familiei, precum tocul, călimara, un scrin imens, o icoană și portretul său. O comoară, păstrată cu grijă de fiul său și de prieteni.

Era 1918, era încă război și Iași era capitala țării când, la 15 aprilie, bojdeuca din Mahalaua Țicău se deschidea publicului. Prima casă memorială în România, pentru cel care a făcut nemuritoare copilăria la sat.

miercuri, 26 aprilie 2017

Casa memoriala "Mihail Sadoveanu" din Iași

Să începem cu începutul, menționând că această casă, care a aparținut lui Mihail Sadoveanu a fost ridicată de Mihail Kogălniceanu, pe moșia ancestrală.
"La 1834 nu se afla pe acest loc decât o vie a agăi Ilie Kogălniceanu, în mijlocul vechilor podgorii ale Iașilor, despre care se pomenește în cronici, căci războaiele nu le-au ocolit și nu o dată s-au dat lupte între vii. Mihail Kogălniceanu avea în oraș o casă spațioasă, care mai există și astăzi; dar el a hotărât să dea curs fanteziei sale și să-și clădească o vilă în mijlocul podgoriei, aproape de porțile Iașilor... În 1842, Mihail Kogălniceanu construiește casa așa cum o vedem și astăzi. Arhitectura ei ciudată, datorită turnului fantezist - rămășiță nostalgică a impresiilor occidentale - va fi stârnit, desigur, comentarii printre locuitorii intrigați de gustul extravagant al aghiotantului domnesc." (text de prezentare din cadrul casei memoriale)

Într-adevăr, acel turn face toată diferența: transformă ce altfel ar părea încă o banală vilă de secol 19 într-un obiectiv cu un profil foarte interesant. De altfel i-a rămas numele de "casa cu turn". Eram foarte curios să ajung să o văd, dar din păcate am ajuns pe înserat iar lumina îmi limita posibilele unghiuri de fotografiere. De asemenea, nu se poate urca în turn, dar sunt destule de văzut în vilă!

Casa nu a rămas mult timp în proprietatea lui Kogălniceanu, fiind vândută unui bancher bogat, Neuschotz, iar apoi cumpărată în 1918 de Mihail Sadoveanu cu 86334 lei. În perioada Primului Război Mondial au locuit în această casă compozitorul George Enescu și soția lui, Maria Cantacuzino, refugiați fiind la Iași. Nu știu de ce Wikipedia zice că Enescu a rămas la București, e și logic că s-a retras la Iași odată cu familia regală de care era foarte apropiat. Casa a fost foarte primitoare pentru ei.
Cu ocazia vizitei casei memoriale aflați tot ce doriți să știți despre Mihail Sadoveanu, opera și omul. Este știut faptul că s-a născut la Pașcani, fiul avocatului Alexandru Sadoveanu și a Profirei Ursache, precum și că moartea timpurie a mamei lui l-a marcat toată viața, păstrând un adevărat cult pentru ea. De altfel, a doua fiică a romancierului avea să poarte și ea numele "Profira" (alintată "Profirița").

Mihail Sadoveanu a fost căsătorit 41 de ani cu Ecaterina Bâlu (înfățișată în portret), cu care avea să aibă 11 copii și 20 de ani cu Valeria Mitru, după moartea primei soții.

Muzeul prezintă bogatul arbore genealogic al familiei.

Casa memorială este înțesată cu poze și portrete de familie și obiecte ale scriitorului. Pe șevalet este înfățișat "Miti", Dimitrie Sadoveanu, băiatul cel mare, pictor, iar pe zid se află portretele Teodorei, Profirei și Liviei-Mărioara împreună cu Livia-Lucia.


Imaginile cu scriitorul abundă; e adevărat că Sadoveanu a avut o personalitate megalomană pe măsura operei, care din păcate a sfârșit în excesele adeziunii la agenda criminală a partidului comunist, ajuns la putere după 6 martie 1945. Sadoveanu a fost președinte al Marii Adunări Naționale, președinte al Uniunii Scriitorilor, a scris propagandă : romanul "Mitrea Cocor" - un fel de "Neamul Șoimăreștilor" comunist - sau cartea de reportaje "Lumina vine de la Răsărit". Moscopol l-a satirizat în "Guvernul comunist" ("să fii frate cu dușmanul și să-ți zică Sadoveanu") iar mătușa mea, născută în 1924, deci multă vreme contemporană cu Sadoveanu, nu putea să-l sufere. Păcat.

Să-l lăsăm însă pe omul politic decăzut și să ne concentrăm pe omul de cultură: să ne mai plimbăm prin casa memorială, ascultând "Luceafărul" recitat de scriitor. Peste tot, atmosfera familiară a romancierului: trofee de vânătoare, alpenștocul (bastonul de drumeții), tabla de șah, un bust satiric... Sadoveanu a îmbinat scrisul cu cariera politică și o mare pasiune pentru vânătoare și activități în aer liber.
Când veniți, nu ratați casa cu turn din Copou!

miercuri, 19 aprilie 2017

Casa Memorială "Mihail Codreanu" - "Vila Sonet"

E lucru sigur că măririle sunt trecătoare, pentru că cine îl cunoaște azi pe poetul Mihai Codreanu, avocat, dramaturg, traducător și mai ales poet, părintele sonetului românesc, laureat al Marelui Premiu Național de Poezie în anul 1925?
Astfel, când mi-am făcut lista cu muzee de văzut la Iași (și lista, după cum se vede, e luuungă...), mă întrebam: cine e Mihai Codreanu?

It's a sure thing glory is passing, for who knows today poet Mihai Codreanu, lawyer, playwright, translator and especially poet, the father of the Romanian sonnet, winner of the Grand National Poetry Prize in 1925?
Thus, when I made a list of museums that I wanted to see in Iași (a long list, as it can be seen), I was wondering: who is Mihai Codreanu? 

Casa părea oricum impunătoare în imagini și am găsit-o ușor, pe strada Rece, la doi pași de Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" și vizavi de faimoasa tavernă a junimiștilor "Bolta Rece".
Este cosntruită în 1934 în stil neoromânesc, într-un timp când stilul intra în declin în favoarea stilurilor occidentale, în principal Art - Deco. Era patriot, poetul...

The house is imposing and I found it easily, on Rece (cold) street, not far from "Gr. T. Popa" Medicine and Pharmacy University and acrossthe famous 19th century "Bolta Rece" (cold cellar) tavern.
It is built in 1934 in Neoromanian style, when the style was declining in favor of western architecture, mainly Art - Deco. The poet was a patriot...

Muzeul ocupă doar parterul clădirii. Acesta a fost donat statului de a doua soție a poetului, Ecaterina Codreanu. Etajul a aparținut surorii poetului, Natalia, care ulterior a fost vândut.

The museum occupies only the ground floor. It was donated to the State by the poet's second wife, Ecaterina Codreanu. The first floor belonged to the poet's sister, Natalia, and was later sold.

Intrarea vilei este și acum străjuită de "Lord", credinciosul său câine.

The entrance of the villa is still guarded by "Lord", his faithful dog.

În interior, birou, sufrageria și dormitorul au rămas neschimbate de pe vremea poetului. Doamna muzeograf poate răspunde tuturor întrebărilor legate de muzeu și de viața și opera poetului, "căzut, oarecum, în uitare", cum concede și dumneaei, în mijlocul prezentării.
Nu-i nimic, suntem aici pentru a-l readuce în prim-plan.
În primul rând, Mihai Codreanu este un exemplu de voință. Orfan de tată la vârsta de un an, de constituție fragilă, încă din tinerețe îi slăbește vederea. Asta îl obligă să renunțe la visul de a urma arta dramatică. Nu se lasă bătut și termină în schimb facultatea de drept și facultatea de filosofie, exercitând profesia de avocat, publicând și devenind chiar, pentru câțiva ani, director al Teatrului Național din Iași - dovadă că și-a urmat, sub altă formă, pasiunea pentru teatru.

Inside, study, dining room and bedroom remained the same as during the poet's lifetime. The museum curator can answer all the questions on the museum and the poet's life and work, "a little forgotten", as she herself admitted halfway through the presentation.
No worries, we are here to restore him to his rightful place.
First, Mihai Codreanu is an example of willpower. Orphaned from his father at one, he was sickly and his eyesight dimmed while he was still young. This made him give up his dream of becoming an actor. He did not give up and he finished law school and philosophy, exercising as a lawyer, publishing and even becoming, for a few years, the director of the National Theater in Iași - proof that he followed his passion for theater in a different form.

Codreanu era și un foarte bun traducător, primind Legiunea de Onoare pentru cea mai bună traducere în limba română a piesei "Cyrano de Bergerac" de Edmond Ronstand.
(în imagine opera Olgăi Sturza - "Poetul și muza")

Codreanu was also a very good translator, receiving the Legion of Honor for the best translation into Romanian of the play "Cyrano de Bergerac" by Edmond Ronstand.
(pictured, the sculpture "The poet and the muza" by Olga Sturza)

Trecem în sufragerie, una frumoasă și elegantă, cu câteva opere interesante și un dulap care polarizează privirile. Nu doar pentru că este dintr-un superb lemn masiv, ci pentru ...

We pass in the dining room, a beautiful and elegant one, with a few interesting works and a cupboard that draws all the attention. Not only because it is a beautiful piece made of solid wood, but also because...

... un lugubru set de cafea. Mihai Codreanu era mason, se-nțelege.

... there is a sinister coffee set. Mihai Codreanu was a free-mason, of course.

dormitorul

the bedroom

portretele celor două soții ale poetului, Sofia Betina și Ecaterina Codreanu.

the portraits of the poet's two wives, Sofia Betina and Ecaterina Codreanu

Masa de șah a poetului, din frumosul foișor neoromânesc. Pe această tablă s-au duelat, nu o dată, Mihai Codreanu și Mihail Sadoveanu. De altfel sonetistul l-a învățat pe romancier nobilul joc al minții care este șahul.

The poet's chess table in the beautiful Neoromanian kiosk. On this table dueled, not once, Mihai Codreanu and Mihail Sadoveanu. Besides, the poet taught the novelist the game of kings.

Bărbat de o deosebită prestanță pe scena culturală ieșană, Mihai Codreanu putea fi zărit la multe evenimente mondene și artistice; în imagine, pantofii de gală ai poetului, un stil din alt timp.

A very elegant man on the Iași cultural scene, Mihai Codreanu could be seen at numerous social and artistic events; pictured here are the poet's ball shoes, a retro style from another time.

În salon se mai păstează un telefon vechi cu rotiță și cartea de telefoane din anul 1959, în care figurează Ecaterina Codreanu.

The old phone piece with a phone book from 1959 with Ecaterina Codreanu's name can be still found in the salon and the poet's verses remain, immortal.

În încheiere, un sonet prevestitor al poetului care s-a stins la venerabila vârstă de 81 de ani:

Orbul 

Sub un copac de nuc, bătrânul orb
Stă-n asfințitul soarelui de vară; 
Viața lui, nici dulce, nici amară,
I se destramă-n clipe ce-l absorb.

Tresare: Aspru croncănit de corb
S-a-nfipt în mintea lui octogenară:
E gândul că-n curând va să dispară
În negre valuri de neant ce-l sorb.

Lumină n-a văzut de multă vreme,
Dar de întunericul etern se teme
Ca de o vâltoare ce l-ar înghiți...

Și-atuncea ochii îndreptând spre soare,
Deși nu-l vede, parcă l-ar privi
Acum și-n veci prin bezna viitoare.

joi, 13 aprilie 2017

Casa Dosoftei

Îmi aduc aminte de faptul că atunci când am fost la Iaşi cu olimpiada, în 1998, am vizitat Casa Dosoftei, care adăposteşte secţia de literatură veche a Muzeului Literaturii Române. Atunci, autorităţile locale ne-au acordat gratuitate la muzee, nouă, elevilor veniţi pentru olimpiada pe ţară la limbile romanice. Astfel am intrat atunci la Palatul Culturii, dar şi la Casa Dosoftei, aflată chiar în faţă. Am petrecut o săptămână în total, în Iași, alternând muzee și seara ieșiri la discotecă. Într-una din seri, plecam spre Roşu şi Negru :) şi am tras pe drapta un taxi. Un prieten, olimpic la spaniolă, întreabă: "nu vă supăraţi, suntem olimpici, nu ne faceţi şi nouă o reducere?". :) Puterea obișnuinței.

I remember when I was in Iași for the national Latin languages competition in 1998 that I visited the Dosoftei House, which hosts the old literature section of the Romanian Literature Museum. Back then, the local authorities gave us, high school students, free access to museums. We visited the Palace of Culture, but also the Dosoftei House, which is very close. We spent a week in Iași, alternating between museums by day and night clubs in the evening. On one occasion, taking a cab to the then famous "Roșu și Negru" (Red and Black), a friend, competing at national level for Spanish, asked: "we are here for the national Languages contest, can we have a discount?". :) I guess we were getting used to discounts. 

A fost pentru mine o călătorie înapoi în timp să revăd Casa Dosoftei. Este neschimbată, iar în interior, exponatele, de asemenea, aceleași. Nu are rost să schimbi ceva când te apropii de perfecțiune, iar simplitatea este o bună cale spre a atinge acest stadiu.

Visiting Dosoftei House again was like traveling back in time for me. It was unchanged, both inside and out. There is no point, really, changing something that's close to perfection and simplicity is a good way to reaching that state.

harta a Iașiului cu toate muzeele componente ale Muzeului Literaturii Române

the map of Iași with all the museums that make up the Museum of Romanian Literature

Este impresionantă colecția de icoane, manuscrise și cărți vechi, cum numai la Brașov, la "Muzeul Prima Școală Românească" și la Târgoviște, la "Muzeul Tiparului și Cărții Vechi Românești" se mai pot găsi. 
Este urmărită, ca un fir roșu, întreaga istorie a literaturii vechi românești, îndeobște literatura bisericească, cronicile și letopisețele.
"Laud osârdia lui Ureche Vornicul carele au făcut din dragostea țării letopisețul său... numai lui de această țară i-au fost milă, să nu rămâie întru întunericul neștiinței" Miron Costin
Păstrând proporțiile, este și motivația mea pentru acest blog.

The collection of old icons, manuscripts and old books is impressive. You can only find something comparable in Brașov at the "First Romanian School Museum" and at Târgoviște a the "Print and Tiparului Old Romanian Books Museum".
The entire history of Romanian medieval literature is recapped, especially chronicles and religious books.
"I praise the zeal of Ureche the Governor who wrote his chronicle out of love for his country... only he had compassion for our land, as so not to remain in the darkness of ignorance."Miron Costin, nobleman and chronicler.
While not comparing myself with Grigore Ureche, he and I share the same motivation.

Într-adevăr, figurile literare din evul mediu românesc au fost reprezentate aproape exclusiv de cler, cei care cunoșteau carte și aveau și posibilitatea de a-i răspândi cunoșterea. Un exemplu în acest sens a fost Veniamin Costache (1768 - 1846), Mitropolit al Moldovei, cărturar și promotor al învățământului românesc. A ctitorit Catedrala Mitropolitană, a deschis nenumărate școli, inclusiv pentru copii sărmani dar înzestrați și a fondat Seminarul Teologic Socola.
"Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit le-am întrebuințat spre ridicarea nației."

Indeed, the literary figures of the Romanian middle age were mostly clerics, who were litterate and could spread their knowledge. One such was example was Bishop Veniamin Costache of Moldova (1768 - 1846). H was a learned man and a teacher. He was the founder of the Metropolitan Cathedral, he opened countless schools, including for disinherited but gifted children. He also founded the Socola Theological Seminary.
"All the means I had, I used to strengthen the Nation."

Casa poartă numele celui care, potrivit tradiției, ar fi locuit-o, Mitropolitul Dosoftei (1624 - 1693) sau unde ar fi funcționat tiparnița lui.

The house bears the name of Bishop Dosoftei of Moldova (1624 - 1693). It is thought he lived in this house or that his printing press was set here.
"This Bishop Dosoftei was not a dumb man and he was not from this land. He was very leanred: he knew Greek, Latin, Slavonic and had deep knowledge of books and learning. A true monk, he was pious and gentle as a lamb. In these times, there was no other man like him in our land." Ion Neculce, chronicler

Denumită și "casa cu arcade", ea datează din secolul 17 și a supraviețuit aproape miraculos, între altele, pentru că o vreme a servit drept paraclis bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc".

Also called "the house with columns", it dates back to the 17th century and survived almost miraculously, among other reasons, because it was used as a chapel for the "Saint Nicholas Princely Church".

Dacă nimeriți prin Iași, călcați pragul celei mai vechi case din oraș!

Do visit its oldest house, if you come around Iași!

miercuri, 5 aprilie 2017

Casa memorială "George Topîrceanu" din Iași

Degeaba cauți un lucru dacă nu privești în direcția potrivită... mi-am zis după ce am parcurs zadarnic strada Dimitrie Ralet, uitându-mă după casa lui George Topîrceanu. Știam că e mică, o văzusem în poze, mai degrabă o baracă, dar am ajuns la capătul străzii fără s-o văd: atenția îmi fusese deturnată de două superbe vile neoromânești pe care le-am fotografiat din toate unghiurile. Una e și de vânzare.

You search for something in vain if you don't look in the right direction... I told myself after walking to the end of Dimitrie Ralet street, looking for the George Topîrceanu memorial house. I knew it was small, I saw it in pictures. It looks a bit like a barn but I missed it: I was distracted by two superb Neo-Romanian villas that I photographed from all sides. One of them is for sale.
 
Nu tot ce strălucește este din aur, nu toți cei ce cutreieră sunt rătăciți...
Aceasta este căsuța pe care o căutam, are și un panou mare la intrare. :)
Aici și-a petrecut Topîrceanu (1886 - 1937) ultimii ani din viață, locuința fiind pusă la dispoziția poetului de prietenul său, Demostene Botez.

"All that is gold does not glitter, not all those who wander are lost..." (Tolkien)
This is the house I was looking for. It even has a big information panel at its entrance. :)
This is where Topîrceanu (1886 - 1937)  spent the last days of his life, the house being lent by his good friend Demostene Botez.

"Witty like few writers, Topîrceanu, from his noble and discreet demeanor, only shared his sensibility filtered and leaning in a deliberate tone, giving irony and sarcasm to bitterness and disillusion" (Tudor Arghezi)

George Topîrceanu este cunoscut mai ales pentru poeziile sale pentru copii. Cine nu cunoaște "Balada unui greier mic"? ("Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii") sau "Rapsodie de toamnă" ("S-a ivit pe culme Toamna, Zâna melopeelor, Spaima florilor și Doamna, Curcubitaceelor..."). 
Mai puțin cunoscut, pe nedrept, aș zice, este George Topîrceanu, veteranul de război și memorialistul. Căzut prizonier în Bătălia de la Turtucaia, poetul român avea să evoce luptele și prizonieratul în "Amintiri din luptele de la Turtucaia", "Pirin Planina (episoduri tragice și comice din captivitate" și "În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare". Pe primele două le-am citit; sunt impresionante. Deși pe alocuri Topîrceanu presară umorul lui ironic, uneori laconic, totuși evocarea războiului rămâne gravă și deseori tragică. 
"Știam că bulgarii ne urăsc de moarte. Cunoșteam de pe acum refrenul lor încăpățânat, pe care l-am auzit de atâtea ori mai târziu, ca pe un leit motiv al urii lor simple și primitive: Trinaisi godina... 1913" (fragment din "Pirin Planina"). 
(în imagine, Topîrceanu la plecarea în război)

George Topîrceanu is known mostly for his poems for children. There is a well known verse from "A small cicada's ballad"? in popular culture ("Cri-cri-cri, Grey autumn, I didn't know you'd still come around"), hinting to how we are always surprised when bad weather comes or even when an event catches us unprepared.
However, it is less known that Topîrceanu was a war veteran and that he participated and fell prisoner in the Battle of Turtucaia. He recounted the experience in war journals, my favorite one being "Pirin Planina".
"I knew that the Bulgarians hated us passionately. I knew already their stubborn tune, that I heard later so many, like a leitmotif of their simple and primitive hatred: Trinaisi godina... 1913" (fragment).
(pictured, Topîrceanu when departing for war)

Muzeografa a făcut o prezentare foarte frumoasă a aspectelor de interes din muzeu, prezentând pe scurt viața poetului. Bucureștean îndrăgostit iremediabil de Iași, a trăit majoritatea vieții în capitala Moldovei iar cariera și opera i se leagă de revista "Viața Românească" și de ai ei titani: Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu, prieteni în viața de zi cu zi. Cu Sadoveanu, poetul împărtășea pasiunea vânătorii și pescuitului. 
Căsătorit un timp cu Victoria Iuga, învățătoare, la Iași George Topîrceanu a împărtășit o poveste de dragoste cu Otilia Cazimir. Un element în viața discretă a celor doi este faptul că nu apăreau niciodată singuri în fotografii, ci întotdeauna cu altcineva între ei, din cercul lor literar și apropiat). Noroc că nu existau rețele de socializare...
După cum se poate observa, odaia de lucru a poetului este înțesată cu obiecte personale, poze vechi, cărți și manuscrise dar și o sculptură în model redus a operei "Ultima grenadă a caporalului Mușat" a lui Ion - Dimitriu Bârlad. Originalul se află în fața gării din Bușteni și se numără printre monumentele mele preferate comemorative ale Primului Război Mondial. Cine nu cunoaște povestea caporalului Mușat din "Povestiri Istorice" de Dumitru Amlaș?
Tot povestind despre memorialistica lui Topîrceanu, am ajuns să povestesc cu doamna muzeograf despre centenarul bătăliei de la Turtucaia - i-am arătat și pozele făcute acolo toamna trecută.
Pentru mine, Topîrceanu este o figură de anvergură în peisajul literar, dar și istoric, cu o viață tumultoasă și autentică, o viață căreia trebuie fiecare dintre noi, la rândul nostru, să-i căutăm sensul.
"Vă pierdeți vremea și vă agitați pentru niște lucruri ca umbra și pieritoare ca iarba câmpului. Dumneavoastră nu băgați de seamă că în viața asta pe pământ ocupăm, fiecare, în generația noastră, câte un loc efemer, ca în tramvai." ("Pirin Planina", fragment)

The curator presented the relevant information about the museum and the poet's life. Born in Bucharest, he fell in love with Iași, where he spent most of his life. He worked for the "Viața Românească" review, managing it with two titans of Romanian litterature: Garabet Ibrăileanu and Mihail Sadoveanu. They were friends in every day life and with the latter he shared a passion for hunting and fishing.
Married for a few years with teacher Victoria Iuga, in Iași Topîrceanu shared a romance with Otilia Cazimir. It is funny that the two were discreet and generally didn't take pictures together, only pictures with another person among them, from their personal or literary circle. A good thing there were no social networks yet...
As it can be observed, the poet's study is packed with personal belongings: pictures, books, manuscripts, and also a scale model of Ion - Dimitriu Bârlad's sculpture "Corporal Mușat's last grenade". The original is found in Bușteni resort and it is one of my favorite monuments for World War I. Corporal Mușat was a one-armed grenade thrower and his story was made popular in children's historical stories by Dumitru Amlaș.
In fact, I talked with the curator about my recent visit at the centennial of the Centennial of the battle of Turtucaia.
I consider Topîrceanu a major figure of Romanian literature and history, with an eventful and authentic life, one for which each of us, in turn, must find the purpose.
"You waste your time and you fret for things like shadows and perishing like the grass in the fields. You don't notice that in this life on Earth we have, each one of us, in our generation, a fleeting moment, like in a tramway." ("Pirin Planina", fragment)

miercuri, 29 martie 2017

Casa memorială "Otilia Cazimir"

Pe strada Otilia Cazimir nr. 4, nu departe de Palatul Culturii, se află casa memorială a poetei ieșene. Este o casă micuță dar pe care am căutat-o cu insistență, pentru că Otilia Cazimir este poeta poeziilor copilăriei mele. 
Cine nu-și aduce aminte rime precum "Bunicuța-i supărată / Că de-un ceas întreg tot cată: / Cată-ncolo, cată-ncoace, / Ochelarii nu-s și pace! (...) Când să-i cate și prin tindă / Da cu ochii de oglindă, / Și ce vede, ce nu vede, / Parcă nici nu-i vine a crede: / Ochelarii, poznă mare! / Îi stăteau pe nas călare..." (Unde-s ochelarii)

On Otilia Cazimir street, at nr. 4, not far from the Palace of Culture, is the Otilia Cazimir memorial house. 
It is a small house that I looked for intently, because in my childhood I really liked the poet's simple poetry. 
However, since "Poetry with translation is like taking a shower with your raincoat on" (from Jim Jarmusch), I cannot translate her verses, which are very melodious and playful.

Otilia Cazimir, pe numele ei Alexandrina Gavrilescu, s-a născut la Neamț, al cincilea copil dintr-o familie de învățători - ceea ce poate explica dragostea ei precoce pentru literatură.
A copilărit și a trăit toată viața la Iași, în căsuța din imaginea de mai sus, ridicată în anul 1860 și cumpărată de părinții ei, care au venit la Iași pentru copiii lor, să aibă parte de o școală mai bună.
Cariera literară se leagă de revista "Viața Românească" și de mentorii ei - Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu - care i-au și dat pseudonimul literar care ei nu i-a prea plăcut. Mie însă îmi place prenumele "Otilia", iar în Franța, Sfânta Otilia (Sainte Odile) este protectoarea Alsaciei, regiunea studenției mele. Este un nume geermanic, femininul lui "Otto" și înseamnă "bogăție". Cât despre "Cazimir", este numele celui mai mare rege al Poloniei medievale.
Otilia Cazimir a fost nu doar poetă, ci și traducătoare din limbile franceză și rusă (opere de Maupassant, Cehov, sau Gorki).

Otilia Cazimir being a pen name, Alexandrina Gavrilescu was born in a small village before her parents, who were teachers, moved to Iași with her an her other four siblings. They wanted better education and opportunities for their children (just like today).
She lived in the same house for practically all her life. It was built in 1860 and bought later by her parents. 
Her literary career is linked to the review "Viața Românească" (Romanian Life) and her mentors, Garabet Ibrăileanu and Mihail Sadoveanu, who also gave her her pen name. She never liked it particularly. However, I do, as Odile (or Ottilia) is the patron saint of Alsace, where I spent my student years. It is the female version of "Otto", meaning "wealth". On the other name, Cazimir is a Polish name, like King Casimir the Great.
Otilia was not only a poet (especially for children) but also a gifted translator from both Romanian and Russian (Maupassant, Cehov, Gorki...). 

Lângă casa poetei se află această minunată casă de epocă, pe care mulți au confundat-o la un moment dat. Este și un tablou frumos cu această casă - în adevărata casă a Otiliei. :)

Near the poet's house is this other wonderful house which some mistake as being Otilia's. It is not, but there is even a painting presenting it as such. It hangs in her memorial home. :)

Casa memorială cuprinde două camere, cele din față ("camerele bune", cum se mai zice). Au fost vândute de familia Otiliei Cazimir, cu acest scop. Restul casei aparține descendenților.
Este înțesată de obiecte care au aparținut poetei, precum icoane, fotografii de familie, cărți, manuscrise și obiecte personale.
Pe mine m-a impresionat faptul că am văzut, pe o măsuță lângă biroul de lucru, o cutie de țigări încrustată de George Topîrceanu în perioada prizonieratului din Bulgaria, după bătălia de la Turtucaia. Privind obiectul, îmi imaginam cum stătea poetul prizonier și cioplea capacul acelei cutii, pe care i-a dăruit-o Otiliei. 
Este un fapt mai puțin cunoscut că între cei doi a fost o lungă și frumoasă idilă, pe care aceștia o ascundeau cu pudoare. Eu am aflat povestea la Casa memorială "George Topîrceanu"- i-a dat de gol  muzeografa - și îi dau și eu de gol aici, pentru că mi se pare o potrivire frumoasă, atât pe plan literar cât și sufletesc.

Two rooms make up the memorial home, which were sold by her family for this purpose. The rest of the house still belongs to her family.
These rooms are filled with personal objects like icons, pictures, books and manuscripts.
I was impressed to see a cigarette case etched by poet George Topîrceanu while he was a prisoner in Bulgaria, following the battle of Tutrakan. I could easily imagine, looking at the object, the poet etching the lid of the box, which he later gave to Otilia.
It is not well known that the two were together, but they were discreet about their idyll. I found out about the link at the "George Topîrceanu" Memorial House (the curator gave them away) and I give them away here as well because I admire them both and I think they are well matched, artistically and on a personal level.

marți, 21 martie 2017

Muzeul Național al Literaturii Române (Casa Pogor)

Muzeul Național al Literaturii Române este găzduit într-un palat, Casa Pogor, ce a aparținut politicianului Ieșan Vasile Pogor (1833 - 1906), ales de mai multe ori primar al orașului în secolul 19.
De numele lui Vasile Pogor se leagă mai multe realizări edilitare, printre care începerea construirii Teatrului Național.

The National Museum of Romanian Literature is found in Pogor House, a 19th century palace which belonged to a former mayor of Iaşi, Vasile Pogor (1833 - 1906). Along other things, he was responsible for the initiation of the construction of the National Theatre.

Muzeul concentrează numeroase exponate relevante pentru literatura națională, mai ales autori din regiunea Moldovei. Totodată, muzeul coordonează 16 alte muzee din Moldova, dintre care zece puncte sunt în Iași (inclusiv sediul central).

The museum hosts numerous artifacts linked to national literature, especially authors from the region of Moldova. It coordinates 16 other museums, of which 10 are in Iaşi.

Membrii Societății Literare "Junimea", înființată la Iași, au un rol central în cadrul muzeului. Motto-ul societății: "Intră cine vrea, rămâne cine poate".

Members of the "Junimea" literary society. The society's motto: "Enters who wishes, remains who can". 

invitație pentru un ospăț al Societății Literare "Junimea" / invitation to a "Junimea" diner

meniu în franceză / menu in French

Salon cu un pian ce a aparținut lui Duiliu Zamfirescu, autorul "Romanul Comăneștenilor" ce inclde operele "Viața la țară", "Tănase Scatiu" și "În război". Mai puțin știut este că Duiliu Zamfirescu nu a fost doar scriitor, ci și diplomat (18 ani petrecuți la Roma) și președinte al Camerei Deputaților între 1920 și 1922.

Salon with a piano that belonged to Duiliu Zamfirescu, author of the novel "Viaţa la ţară" (Country life). He was also a politician, president of the Romanian Parliament between 1920 and 1922.

mobilă ce a aparţinut scriitorului Iacob Negruzzi / furniture that belonged to writer Iacob Negruzzi

mobilă ce a aparţinut diplomatului Nicolae Titulescu / furniture that belonged to diplomat Nicolae Titulescu

Vasile Alecsandri

tablou ce îi înfățișează pe Ion Creangă şi Mihai Eminescu / Ion Creangă and Mihai Eminescu, Romania's greatest storyteller and poet

Veronica Micle (Mihai Eminescu's lover)

Volumul de "Poesii" al lui Mihai Eminescu și o coală cu exerciții de semnătură ale poetului.

"Poesii", Mihai Eminescu's poems and the poet's signature

O "piesă de rezistență" a muzeului: masca mortuară a lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu's death mask

"O iubire acordată ca un premiu pentru calități estetice, morale și intelectuale, o iubire pe care o poți justifica, nu este iubire" - Garabet Ibrăileanu în "Adela"

"A love given as a prize for esthetic, moral and intellectual qualities, a love you can justify, is not love" - Garabet Ibrăileanu in his novel "Adela"